COMUNICAT DE PRESĂ
Incluziune socială pentru o viață mai bună
Miercuri, 7 octombrie și joi, 8 octombrie 2015, începând cu ora 14.00, respectiv 12.00, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanta a organizat la Hotel IBIS Constanța Sala Ovidiu, evenimentul organizat în vederea reunirii membrilor și potențialilor membri ai rețelei de parteneriat format în cadrul proiectului Incluziune socială pentru o viață mai bună, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013, Axa prioritară 6 “Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie: 6.2 “Imbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”, Contract POSDRU/165/6.2/S/143268.
Proiectul este în curs de implementare pe o perioadă de 20 luni de către Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Constanta în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Zona Metropolitană Constanța”, S.C. Vent Consulting Team S.R.L., Asociația One Profi şi are ca obiectiv general facilitarea accesului la educație prin formare profesională și integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile (persoane de etnie romă, persoane cu dizabilități, tineri peste 18 ani după ieșirea din sistemul de protecție socială).
„Biserica noastră Ortodoxă îi primește cu dragoste pe toți oamenii, respectându-le demnitatea personală și ocrotindu-i în comunitatea sa. Orice om rațional își exprimă apartenența la comunitate și societate, de aceea el trebuie să se bucure de drepturi firești, indiferent de rasă, de credință, de starea de sănătate, referindu-mă, în special, la persoanele cu dizabilități. Omul care este în cărucior, dar gândește și relaționează cu semenii săi are aceeași demnitate cu ei. Membrii comunității rrome au aceleași drepturi ca oricare altă persoană, astfel încât dezavuăm orice discriminare și privire disprețuitoare. De aceea, slujitorii Bisericii exercită o misiune prin care îi îmbrățișează pe toți oamenii, tratându-i cu respect, cu prețuire, cu iubire frățească neștirbită și bucuria de a-i integra în comunitatea Bisericii.
Ca să împlinim această menire, cea mai grea, cea mai frumoasă, dar și cea mai sfântă și mai plăcută înaintea lui Dumnezeu, Îl rugăm mereu pe Cel Atotputernic, Dumnezeul Iubirii Cel slăvit în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, să ne însuflețească cu harul cel sfințitor și să ne sporească puterile ca sa devenim cu toții o familie armonioasă în credință și iubire, spre folosul tuturor.”
Mesajul lansat de Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului
La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai instituţiilor publice, ai organizaţiilor neguvernamentale, ai sectorului privat, precum şi jurnalişti.
Pentru mai multe detalii privind acest eveniment, vă rugăm să ne contactaţi la următoarele date de contact: office@zmc.ro; telefon: 0341 176.415; site: www.integrare-sociala.ro. Persoana de contact: Luiza Țigmeanu – Secretar administrativ.